DORIPESCO, ÎN ARMONIE CU NATURA!

Istoric si dezvoltare

Doripesco este o afacere de familie dezvoltată cu pasiune și devotament, cu dragoste pentru profesiune și respect pentru natură. Ne-am străduit și am reușit cu succes să îmbinăm producția de pește cu turismul de profil (pescuitul sportiv, birdwatchingul). Datorită începuturilor, creșterea și prelucrarea peștilor reprezintă partea sentimentală a afacerii. În timp, am reușit să ne extindem aria de activitate a companiei spre alte activități cum ar fi turismul, construcțiile, producția de betoane.” (Dorin Crizbășan – Director General)

Doripesco este o societate comercială cu capital integral privat înfiinţată în anul 1995, sediul administrativ fiind în localitatea Hălchiu, judeţul Braşov. Continuând activitatea fostei Intreprinderi Piscicole Braşov şi bazându-se pe experienţa de peste 30 de ani a angajaţilor săi, Doripesco a devenit în timp unul dintre cei mai importanţi producători şi procesatori de peşte din ţară.

De la înfiinţare şi până în prezent Doripesco şi-a extins activitatea pe domenii conexe activităţii de acvacultură. Astfel, la complexul piscicol de la Vadu Roşu a fost dezvoltată o balastieră care, în timp, s-a transformat într-o puternică divizie de construcţii care susţine sectorul de profil din judeţul Braşov şi nu numai.

Complexele piscicole aflate în custodia Doripesco prezintă avantaje deosebite nu doar pentru acvacultură, ci şi pentru turism. Doripesco a dezvoltat trei unităţi de turism şi trei activităţi de agrement. Bazându-se pe succesul Complexului Turistic Doripesco de la Vadu Roşu (Rotbav), Doripesco a mai înfiinţat două locaţii de turism: Restaurantul Casa Păstrăvarului şi Pensiunea Poiana Râşnoavei, ambele bucurându-se de un real succes în rândul turiştilor. Avantajele competitive ale acestor locaţii de turism sunt reprezentate de următoarele elemente: meniul specific pescăresc cu peşte de primă prospeţime din bălţile proprii, ambianţa extraordinară determinată de peisajul natural al lacurilor noastre, precum şi activităţile de agrement oferite turiştilor. Doripesco a introdus în circuitul turistic trei activităţi de agrement care se bucură de un real succes: pescuit sportiv, birdwatching şi vânătoare.

Din martie 2006, Doripesco a preluat în custodie complexul de lacuri de la Dumbrăviţa. Acest complex de lacuri format pe pârâul Hamaradia reuneşte anual peste 200 de specii de păsări specifice doar acestei zone şi Deltei Dunării. Diversitatea avi-faunistică şi animală a făcut ca această zonă să intre sub protecţie europeană prin clasificarea ei ca arie naturală protejată (Sit Natura 2000 şi Sit Ramsar). Supranumită „Delta din Carpaţi", aria este gestionată în colaborare cu Societatea Ornitologică Română - Sucursala Braşov.

Delta din Carpaţi este singura locaţie din care Doripesco aprovizionează secţia de producţie cu peşte proaspăt. Produsele Doripesco, realizate după reţete tradiţionale din Ţara Bârsei, beneficiază de materie primă de primă prospeţime provenită din mediul natural, datorită faptului că peştele pescuit se transportă viu în hidrobioane, de la ferme către secţia de procesare, ajungând în maxim 3 ore. În plus, de la recepţie şi până la obţinerea produsului finit se urmăreşte să nu se depăşească timpul de 72 ore, asigurându-se prospeţimea produsului, continuitatea şi uniformitatea calităţii, precum şi siguranţa alimentară.

PREMII, ATESTATE, DIPLOME:

De la inființare și până în prezent, activitatea Doripesco a fost recompensată prin numeroase premii și distincții acordate de instituții de prestigiu din România.

PARTENERIATE:

ASOCIAȚIA PENTRU PROMOVAREA ALIMENTULUI ROMÂNESC-APAR

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” GALAȚI

SOCIETATEA ORNITOLOGICĂ ROMÂNĂ

PATRONATUL PEȘTELUI DIN ROMÂNIA

FEDERAȚIA NAȚIONALĂ „PRO AGRO”

INSPECTORATUL ȘCOLAR BRAȘOV

ASOCIAȚIA DE TURISM ROSENAU

ASOCIAȚIA DE TURISM ANTREC

Copyrights © 2015. All Rights Reserved. Powered By Expert Online